Acasă » Posturi cu tagul: 'transparență'
Tagul: transparență
Primarul Valeriu Pârlog susţine transparenţa în primărie şi informarea corectă a localnicilor din comună
Odată cu intrarea la conducerea primăriei a echipei PNL formată din primarul Valeriu Pârlog şi viceprimarul Maria Curea, în cadrul primăriei Popricani a crescut semnificativ gradul de transparenţă în administraţia publică şi cel al informării corecte a cetăţenilor din comună.
Prima măsură adoptată de primarul Valeriu Pârlog a fost realizarea paginii de internet a comunei Popricani disponibilă la adresa www.primariapopricani.ro,site unde sunt postate hotărârile de Consiliul Local, informaţii de interes public şi anunţuri ale primăriei şi instituţiilor locale. A doua măsură adoptată de primar este crearea acestui ziar pentru informarea corectă a localnicilor privind activitatea din administraţia publică locală şi a instituţiilor din comună: şcoli, biserici, căminul cultural, bibliotecă, poliţie, sport.
“Am spus în campania electorală din iunie 2012 că îmi doresc un mandat de primar în care toţi localnicii să ştie exact şi corect ce face echipa de la primărie şi instituţiile locale pentru comuna noastră. Este important să spunem clar care sunt plusurile şi minusurile din comună pentru ca localnicii să ştie. La finalul celor 4 ani de mandat vor vorbi faptele pentru mine şi oamenii vor şti ce s-a realizat în Popricani”,a declarat primarulValeriu Pârlog. Începând cu luna iunie, primăria Popricani va edita şi realiza acest periodic de informare care va fi gratuit şi va apărea în toate satele comunei la un tiraj de 1000 de exemplare.