Acasă » Stiri » Popricaniul a obținut premiul de “Bibliotecarul anului 2013“

Popricaniul a obținut premiul de “Bibliotecarul anului 2013“

Pentru al patrulea an consecutiv, Consiliul Judeţean Iaşi a sărbătorit printr-un eveniment special Ziua Internaţională a Cărţii şi a Dreptului de Autor şi Ziua Bibliotecarului din România. Manifestarea a avut loc pe 23 aprilie, în Sala de lectură a Bibliotecii Judeţene „Gh. Asachi”.
„Meseria de bibliotecar este una nobilă, are o semnificaţie aparte pentru că bibliotecarul se îngrijeşte de cea mai importantă comoară şi resursă a unei societăţi: cartea şi ideile depozitate în ea. Consiliul Judeţean Iaşi a instituit premii care au rolul de a răsplăti material şi simbolic, ca o recunoaştere publică, oamenii cu dragoste de carte şi bibliotecă”, a declarat Cristian Adomniței, Preşedintele Consiliului Județean Iași.

În programul manifestării au fost incluse un recital de excepţie al sopranei Mihaela Grăjdeanu şi al solistei Elena Bălinișteanu, poeme despre Iaşi în lectura actorului Constantin Popa, un recital de pian susţinut de Călin Calfa, elev al Colegiului Naţional de Artă „Octav Băncilă” Iaşi, finalul fiind rezervat membrilor Academiei Libere „Păstorel”, care şi-au imaginat în catrene Cartea, Biblioteca și Bibliotecarul. Tot în cadrul acestui eveniment a fost lansat şi primul număr al revistei de biblioteconomie Asachiana, editată de Biblioteca Județeană „Gh. Asachi” Iaşi.

În acest an, Premiul anual şi Diploma de Excelenţă pentru cea mai bună bibliotecă publică din Judeţul Iaşi au fost acordate Bibliotecii Municipale Paşcani, pentru întreaga activitate desfăşurată în folosul comunităţii. Premiul anual şi Diploma de Excelenţă pentru cel mai bun bibliotecar au revenit Mihaelei Tănasă, de la Biblioteca Publică a comunei Popricani, iar Diploma de Recunoştinţă pentru întreaga activitate a revenit Doinei Popovici, bibliotecar pensionar.

“Premiul pe care l-am obținut aparține întregii comunități. Menționez aici cadrele didactice, voluntarii și partenerii cu ajutorul cărora am desfășurat la bibliotecă proiecte și manifestări culturale. Este un motiv de mare mândrie ca premiul să meargă în localitatea noastră.

Mulțumesc în acest sens primăriei Popricani și în special domnului primar Valeriu Pârlog pentru susținerea care ne-a oferit-o în desfășurarea activăților noastre. Sunt multe biblioteci din județul Iași care merită acest premiu pentru că muncesc cu seriozitate și dăruite poate nu în cele mai bune condiții. Inițiativa Consiliului Județean Iași de a aduce în fața publicului activitatea bibliotecilor este una frumoasă și înseamnă un sprijin pentru noi”, a declarat bibliotecara Mihaela Tănasă.

 

Modificare Dimensiune Font
Contrast Mare