Sari la conținut
Informari
Home Stiri A II-a ediție a Zilei comunei Popricani – “Acasa la Popricani”
StiriȘtiri

A II-a ediție a Zilei comunei Popricani – “Acasa la Popricani”

admin mai 28, 2014
581646_630490063647511_1921352538_n

În sedinţa Consiliului Local din luna aprilie s-a stabilit ca ziua de 19 mai, care coincide anul acesta cu sărbătoarea religioasă a Înălţării Domnului să fie declarată oficial Ziua comunei Popricani. Primarul Valeriu Pârlog a dorit ca a doua ediţie a zilei comunei Popricani să se numească “Acasă la Popricani”. Sărbătoarea ar urma să fie o întălnire cu fii satelor din comuna Popricani.

“Cunosc ce oameni gospodari avem în comună şi persoanele care fac cinste Popricaniului prin ceea ce fac. Cu toţii merităm o zi de sărbătoare după un an de muncă în care am pus cu toţii umărul să redresăm comuna şi să o ducem pe drumul cel corect al dezvoltării şi modernizării. Pe această cale doresc să invit pe toţi localnicii comunei Popricani să vină alături de noi joi 29 mai la a doua ediţie a Zilei Comunei Popricani”, a spus primarul Valeriu Pârlog.

Începând cu ora 10:30 sunt asteptaţi invitaţii la sediul primăriei Popricani pentru a lua parte la programul pregătit de primărie şi instituţiile locale.

La ora 11:30 se vor deschide festivităţile Zilei Comunei Popricani prilej cu care se vor ţine discursuri atât de către autorităţile locale, cât şi de invitaţii de seamă printre care se numără: preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi – liberalul Cristian Adomniţei, senatorul USL Varujan Vosganian, şi o parte din consilierii judeţeni ai PNL. Tot în acest cadru va avea loc și oficializarea acordului de înfrățire cu comuna Sculeni din Raionul Ungheni – Republica Moldova. Ca invitat special va participa la acest eveniment însuși primarul comunei Sculeni – Vasile Casian.

Pentru că familia reprezintă un factor important în viața fiecărei persoane, primarul Valeriu Pârlog a pregătit o Sărbătoare a Familiei în cadrul căreia va premia cuplurile care au împlinit 50 de ani de la căsătorie.

Biblioteca Popricani a pregătit expoziția “100 de povești despre satul meu” prin care va expune în preajma căminului cultural un banner mare cu foarte multe poze vechi ale locuitorilor din Popricani care evidențiază trecutul istoric al comunei. În plus, vizitatorii vor avea ocazia să vizualizeze fotografiile expuse în centrul comunei și să descopere povestea fiecărei poze.

Expoziţie de produse tradiţionale românești și din Republica Moldova

Pe marginea aleii din centrul comunei va fi amenajată o expoziţie de produse tradiţionale cu vânzare la care vor participa în mare parte producători locali de alimente tradiţionale. Scopul acestei acţiuni este de a încuraja şi susţine producătorii locali de alimente tradiţionale în rândul tuturor localnicilor din comună şi de a încuraja populaţia să achiziţioneze alimente de la producătorii autohtoni în detrimentul supermarketurilor care comercializează produse din alte ţări.

Tot începând cu ora 13:00 se vor desfăşura pe terenurile de sport din satele Popricani şi Vânători competiţii sportive care vor angrena elevii din comună. echipa de fotbal Săgeata Popricani și echipa reprezentativă a comunei Sculeni din Republica Moldova.

 

Slujbă religioasă în cinstea eroilor neamului

La miezul zilei, autorităţile locale împreună cu invitaţii şi cei prezenţi la eveniment vor lua parte la slujba săvărşită de un sobor de preoţi din comună în cinstea eroilor neamului la troiţele din comună.

“În cadrul manifestărilor prilejuite cu ocazia zilei comunei am alocat un moment de cinste dedicat eroilor neamului nostru. Avem datoria morală de a-i cinsti şi respecta pe cei care s-au jertfit pentru apărarea ţării”, a spus primarul Pârlog.

 

Spectacol de muzică populară şi foc de artificii la finalul zilei

Începând cu ora 13 localnicii sunt aşteptaţi să participe la serbarea câmpenească care se va desfăşura atât în interiorul Căminului Cultural, cât şi pe stadioanele din comună. Primarul Valeriu Pârlog a încercat să mulţumească toate categoriile de vârstă şi a pregătit un spectacol cu talente locale, dar şi cu cântăreţi consacraţi de muzică populară. Printre aceştia îi enumerăm pe: Ştefan Diaconiţa, Claudia Martinică şi Ştefan Pintilie.

Seara târziu la orele 22 va avea loc un frumos foc de artificii care va pune punct celei de-a doua ediţii a Zilei comunei Popricani.

 

 

 

Similare

Mergeți la vot pe 25 mai! Alegerile europarlamentare sunt FOARTE IMPORTANTE!Mergeți la vot pe 25 mai! Alegerile europarlamentare sunt FOARTE IMPORTANTE!mai 28, 2014
Ziua comunei Popricani - GALERIE FOTOiulie 2, 2014Ziua comunei Popricani - GALERIE FOTO

Related Posts

anunt223
Anunturi

ANUNT: Datorita unor probleme tehnice, activitatea de screening/radiografie pentru depistarea bolilor de plamani, programata a se desfasura in localitatea Vanatori se va desfasura in zilele de 18 si 19 ianuarie la dispensarul vechi din satul Popricani

admin ianuarie 15, 2021
header primaria popricani site
Anunturi

Dispozitie Delimitarea si Numerotarea Sectiilor de Votare

admin mai 10, 2016
Anunturi

Anunt privind consultarea populatiei cu privire la elaborarea Planului Urbanistic Zonal

admin mai 19, 2020
Stiri

Datini si obiceiuri de Anul Nou la Popricani (31 decembrie 2014)

admin ianuarie 11, 2015
prefect1
COVID-19

ANUNT privind respectarea masurilor de protectie in judetul Iasi in contextul prevenirii si combaterii efectelor pandemiei de COVID-19

admin decembrie 22, 2020
acor3
Anunturi

ANUNT A.C.O.R. organizeaza concurs pe 27 februarie pentru ocuparea postului de agent fiscal, studii superioade, norma intreaga pe perioada nedeterminata

admin februarie 20, 2019
Meniu
  • Prezentare
  • Primaria Popricani
    • Prezentare administrativa
      • Comunitatea locala
      • Istoric
    • Organigrama
      • Lista si datele de contact ale institutiilor care functioneaza in subordinea/coordonarea sau sub autoritatea institutiei in cauza
      • Programe si strategii
      • Rapoarte si Studii
    • Programul cu publicul
    • Evenimente
      • Galerie Foto
  • Consiliul Local
    • Declaratii de avere demnitari si functionari publici
    • Componenta C.L.
    • Comisii de specialitate C.L.
    • Hotariri
    • P.V. Sedinte C.L.
    • Legea 52/2003 – Proiecte de hotarari
  • Anunturi
    • Informatii publice
      • Alegeri locale si europarlamentare – 9 iunie 2024
      • Solicitare informatii. Legislatie
      • Numele si prenumele persoanei responsabile pentru Legea 544/2001
      • Formular pentru solicitare in baza Legii nr. 544/2001
      • Lista cu documentele de interes public si lista cu documentele produse/gestionate de institutie
      • Rapoartele de aplicare a Legii nr. 544/2001
      • Modalitatea de contestare a deciziei si formularele aferente
      • Buletinul informativ (Legea nr. 544/2001)
      • Integrare Europeana
      • Buget din toate sursele de venituri
      • Buget pe surse financiare (incepand cu anul 2015)
      • Situatia platilor (executia bugetara)
      • Situatia drepturilor salariale stabilite potrivit legii, precum si alte drepturi prevazute de acte normative
      • Bilanturi contabile
      • Achizitii Publice
      • Programul anual al achizitiilor publice
      • Centralizatorul achizitiilor publice si -contractele cu valoare de peste 5000 euro cf. anexei
      • Contractele cu valoare de peste 5000 de euro (incepand cu anul 2015)
      • Transparenta decizionala
      • Transparenta veniturilor salariale
      • Taxe si impozite locale
      • Formulare si legislatie
        • Agricultura
        • Asistenta Sociala
        • Stare Civila
        • Urbanism
          • Plan Urbanistic General – Comuna Popricani
      • Servicii publice
      • Eliberarea si Evidenta Pasapoartelor Iasi
    • Oferte Vanzare/Cumparare Legea 17
    • Anunturi
  • Contact primaria Popricani
    • Adrese Utile
      • Prefectura Iasi
    • Politica de protecția datelor
    • G.D.P.R.
  • Monitorul Oficial Local

Contacteaza Primaria Popricani

Email: registratura@primariapopricani.ro
Telefon: 0232708104
Strada Principală, Sat Popricani
Popricani, judetul Iasi Cod Postal 707380
România
  • Prima Pagina
  • Primaria Popricani
  • Consiliul Local
  • Informatii de Interes Public
  • Transparenta decizionala
  • Contact primaria Popricani
  • Monitorul Oficial Local

Copyright © 2025 Primaria comunei Popricani. Toate drepturile sunt rezervate.