Acasă » Stiri » Popricaniul se înfrățește cu o localitate din Republica Moldova

Popricaniul se înfrățește cu o localitate din Republica Moldova

Chiar de 1 aprilie în comuna Popricani au sosit oaspeți de seamă din Republica Moldova. Cu scopul de a lega relații de prietenie și de a dezvolta oportunități de colaborare cu basarabenii de peste Prut, conducerea primăriei Popricani a făcut primele demersuri pentru înfrățirea comunei cu o localitate din Moldova.

După mai multe runde de discuții cu autoritățile basarabene, marți, 1 aprilie o delegație reprezentând comuna Sculeni a făcut o vizită oficială la Popricani pentru a parafa un acord de înfrățire. Având mandatul consilierilor locali pentru a face primele demersuri privind înfrățirea comunelor Popricani și Sculeni, primarul Valeriu Pârlog a semnat cu omologul său, primarul Vasile Casian, un acord de înfrățire ale celor două localități.

“Este un moment special pentru comuna noastră, acum când facem primii pași pentru a ne înfrăți cu frații noștri moldoveni din comuna Sculeni. Astăzi am dat startul unui parteneriat care are ca scop cooperarea ambelor localități în domeniile economic, științific, cultural și educational prin care să oferim locuitorilor noștri oportunități de a se dezvolta pe toate planurile prin schimburile de experiență pe care dorim să le organizăm.

Prin demersul care îl facem acum, urmărim să eliminăm cât mai multe bariere între români și moldoveni pentru că înainte de toate suntem același popor și merită să avem cât mai multe oportunități de dezvoltare și cooperare împreună, decât vom avea singuri.

În ședința de la finele lunii aprilie, urmărim să prezentăm toate detaliile acordului de înfrățire consilierilor locali și să supunem spre aprobare acest document pentru ca totul să fie oficial și legal.

Simt că prin acest demers vom reuși să facem numeroase schimburi de experiență începând cu elevii, sportivii, profesorii noștri și chiar la nivel administrativ și al derulării de proiecte europene în parteneriat”, a declarat primarul Valeriu Pârlog.

De partea celaltă, omologul său din Republica Moldova, primarul Vasile Casian, a scris în cartea de oaspeți a comunei Popricani: Cu deosebite emoții înșir aceste cuvinte în această carte de mare valoare pentru comuna dumneavoastră. În speranța unei colaborări frumoase și benefică pentru comunele noastre, pentru satele noastre, pentru oamenii noștri, pentru copii noștri, pentru viitorul nostru și al neamurilor noastre”.

Sari la conținut