O familie din Popricani a fost înşelată cu 5000 lei de infractori prin metoda „Accidentul”

 

Începând cu finele anului 2013, infractorii s-au reprofilat şi au pagubit peste 80 de personae din intreg judeţul Iaşi folosind metoda “Accidentul”. Ca să scape basma curată, aceştia contactează persoane în vârstă pe care le conving că sunt avocaţi sau chiar poliţişti şi le pretind sume de bani pentru a-i scăpa pe apropiaţii lor de puşcărie. Desigur, totul este o înscenare pusă la cale de infractori în ultima vreme care s-au specializat pe metoda Accidentul.

Înşelată cu 5000 lei prin metoda „Accidentul”

În decembrie 2013 o familie din satul Moimeşti a primit un telefon suspect de la o persoană necunoscută care s-a recomandat a fi avocat. Acesta a pretins verbal că îl reprezintă pe fiul bătrânilor și că acesta a avut un grav accident rutier prin care a omorât o persoană şi riscă să meargă la puşcărie.

Auzind cele spuse, bătrânii s-au înspăimântat foarte tare şi au strâns toţi banii din casă ca să-i trimită falsului avocat. Banii pretinşi urmau a fi folosiţi pentru a-l elibera din arestul poliţiei pe fiul familiei şi pentru ca acesta să fie scăpat de la închisoare. Deşi au fost avertizaţi de organele de poliţie din comună ca s-ar putea să fie sunaţi de infractori care sa pretindă sume de bani în schimbul unor servicii, bătrânii nu au ascultat şi s-au încrezut în hoţi. Astfel că după câteva momente de panică induse de hoţi, păgubiţii au luat suma de 5000 de lei pe care o deţineau şi au dat-o unui taximetrist care a venit la poarta lor pentru a luat banii și a-I oferi falsului avocat. Cum totul a fost o înscenare perfectă, familia din Moimeşti a fost înşelată cu 5000 de lei telefonic prin metoda accidentul.

Sunaţi de avocatul fals imediat după ce a vorbit cu fiul său plecat în străinătate

Este cazul unei familii din satul Popricani care la câteva momente după ce vorbiseră telefonic cu fiul lor plecat în străinătate, au fost sunaţi de către falsul avocat care a jucat metoda accidentului aproapeperfect. Cum familia şi-a dat seama că este o înşelătorie prin care hoţii urmăresc să pună mâna pe banii lor, aceştia nu au dat curs ameninţării false şi s-au adresat organelor de poliţie pentru cele întâmplate.

Cum a fost salvată o familie din Ţipileşti de înşelăciune

Acelaşi telefon al infractorilor, acelaşi caz în care fiul familiei a fost implicat într-un accident rutier, dar un alt deznodământ. Totul părea să fie perfect pentru falsul avocat după ce îşi convisese victima din Ţipileşti să depună banii la poştă ca să-l scape pe fiul său de la închisoare. Ceea ce a salvat familia de la o ţeapă de câteva mii de lei a fost faptul că victima a întârziat la poştă şi nu a mai putut trimite banii infractorului.

Campanie de prevenire derulată de Poliţiştii din Popricani

Politistii au derulat o campanie de prevenire în comună pentru ca multe victime din județul Iași sunt bătrâni.

“Pentru a evita astfel de situații, polițiștii vă recomandă să verficați autenticitatea celor sesizate, să sunați persoana respectivă pentru a vă convinge că este vorba despre un accident într-adevăr”,a declarat şeful de post din Popricani.

 

Tags: , , , ,

Comments are closed

Sorry, but you cannot leave a comment for this post.

 
Modificare Dimensiune Font
Contrast Mare