Acasă » Posturi cu tagul: 'buget'

Tagul: buget

Bani mai puţini de la bugetul central şi venituri proprii cu 33,9% mai mari pentru Primăria Popricani

În cadrul şedinţei de Consiliu Local din data de 31 ianuarie, consilierii locali au aprobat bugetul de venituri şi cheltuieli al comunei Popricani pe anul 2014. Anul acesta spre deosebire de anul 2013, cotele defalcate de la bugetul central care au revenit comunei Popricani au fost cu 106 000 lei mai mici faţă de anul trecut. Totuşi, scaderea cotelor alocate de la bugetul central de stat a fost compensată prin creşterea veniturilor proprii cu 33,9% încasate în anul 2013, faţă de anul 2012.

În condiţiile în care majoritatea administraţiilor publice locale înregistrează scăderi considerabile la capitolul venituri proprii, faptul că Unitatea Administrativ Teritorială Popricani şi-a crescut veniturile proprii cu 33,9%. Acest rezultat reflectăun grad ridicat de profesionalism din partea conducerii şi a compartimentelor din cadrul primăriei Popricani.

Pentru anul 2014 au fost estimate venituri totale de 5 568 070 lei, din care pentru investiţii au fost alocaţi 801 850 lei, adică, aproape 14% din nivelul total al veniturilor.

Peste jumătate din veniturile prognozate pentru anul 2014 vor fi alocate sectorului de învăţământ care va primi 2 829 500 lei. Al doilea sector major care a primit aproape 20% din totalul bugetului de venituri este cel al locuinţelor şi al serviciilor de dezvoltare publică cu 1 064 850 lei.

Cheltuielile cu Autoritatea executantă au fost estimate la nivelul de 589 500 lei, în timp ce capitolului de protecţie a mediului i-au fost alocaţi suma de 356 200 lei. Asistenţa socială va primi 270 820 lei, iar pentru alte acţiuni a fost prevăzută suma de 220 200 lei. Cei mai puţini bani au fost alocaţi pentru Transport – 100 000 lei, Cultură 80 000 lei, Ordine publică şi PSI 30 000 lei, Sport 15 000 lei şi Fondul de rezervă care va cuprinde suma de 10 000 lei.

În condiţiile unui buget de venituri şi cheltuieli în care investiţiile vor primi aproape 14% din totalul veniturilor, primarul Valeriu Pârlog şi-a propus să facă lobby la parlamentarii USL de Iaşi pentru ca guvernul Ponta să sprijine dezvoltarea durabilă a comunei Popricani prin alocarea de fonduri suplimentare de la bugetul central.

 

 

50 de miliarde de lei vechi – Bugetul comunei Popricani pe anul 2013

Consiliul Local al comunei Popricani a adoptat în sedinţa din 28 martie bugetul pe 2013. Deşi este un an dificil în care administraţia centrală a alocat foarte puţini bani pentru toate primăriile din ţară, totuşi primarul liberal Valeriu Parlog a reuşit să obţină fonduri mai multe pentru comună de la judeţ decât au primit celelalte comune. Datorită colaborării fructuoase pe care acesta o are cu preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi – liberalul Cristian Adomniţei şi a susţinerii consilierilor judeţeni USL, comuna Popricani a primit anul acesta 208 000 de lei. Din cota defalcată pe impozitul pe venit au mai fost primiţi încă 288 000 de lei, ceea ce înseamnă ca Popricaniul a primit aproape 5 miliarde de lei vechi de la nivel judeţean şi central.

În ceea ce priveşte veniturile proprii ale primăriei pe anul acesta, ele au fost estimate la 687 000 lei, în timp ce toate veniturile totale ale comunei pe 2013 ar ajunge la 49 de miliarde de lei vechi. Privind ajutorul de încălzire a locuinţelor, acesta ar urma să fie anul acesta în valoare de 1,4 miliarde de lei vechi.

Compartimentul de contabilitate al primăriei a estimat anul acesta un nivel al cheltuielilor de 50 de miliarde de lei vechi din care cea mai mare sumă, însemnand 23 de miliarde de lei vechi, au fost alocaţi învăţământului. Precum însuşi susţine primarul:  “Invăţământul este o prioritate pentru mine. Ştiu cât de mult contează să oferim copiilor din comună condiţii moderne în şcoli şi grădiniţe şi că trebuie să asigurăm salarii decente cadrelor didactice pentru ca învăţământul să fie de calitate. În cei 4 ani de mandat voi fi susţinătorul principal al şcolilor din comună”, a spus primarul Valeriu Pârlog.

Cultura a primit peste 10 miliarde de lei vechi din care majoritatea banilor vor fi folosiţi pentru a reabilita căminul cultural din centrul satului Popricani. Echipa de fotbal a comunei, Săgeata Popricani a primit de la bugetul local 10 000 de lei, bani puţini care însă nu împiedică echipa locală să obţină performanţe remarcabile în campionatul Ligii a V-a. Capitolul locuinţe,servicii, dezvoltare publică a primit 739 300 lei, în timp ce protecţiei mediului i-au fost alocaţi 150 000 lei. Pentru transport primăria Popricani a prevăzut suma de 284 500 de lei.

 

Sari la conținut